Testo Taifun - IDK

Testo della canzone Taifun (IDK), tratta dall'album Nonchalant

Aah, aah
Dincu
Yee, ah
Îmi trăiesc visele când fug cu mintea la sumă
Bani peste bani și încet, încet se adună
Ți-o las ție că oricum e o târâtură
Și o iau pe următoarea de îmi vine la mână
Banii pachet, într-o mâna țin cardu, în cealalta acaret
Purple haze, violet, îl sun pe Berechet
Să curgă banii, ca din robinet
Taifun
Teancuri le adun
Studio mult fum
Negru costum
Cu noi n-ai cum, fraieri se opun
Fac bani când compun
Ai flow-ul comun (ah)
Vrei târfe, le sunăm
Da' ne faci plata acum (ah)
Singur în joc
Spune-mi concurența unde e că a luat foc
Stai pe loc, stai pe loc, stai pe loc
Știu viitorul zici că dau în cărți de tarot
Nu mă oprește orice barieră
Am vândut versuri pentru o întreagă carieră
Iartă-mă Doamne că-s sinner
Da' de fraierii ăștia mi-e silă
Mi-am făcut rostu' din rimă
Sunt mândru că la bani nu ne mai combinăm
Simt o presiune în spate
Nu mai pot, pic
Da' m-am ridicat când ziceau că nu sunt bun de nimic
Taifun
Teancuri le adun
Căci telefonul indică ora
Se apropie un taifun de departe, aud panică
Cine sunt ei să vorbească de mine sau sa zică de mine că-
Da' eu sunt taifunu, furtuna și vreau să dau industria afară
Să vină în față ăla care vrea să vorbească de ce se ascunde
Când tu ești doar o pietricica, cum te gândești să ataci singur un munte
Vorbește în continuare cu pereții, măcar ăia să te asculte
Când mă întreabă de unde am plecat le răspund că nu știu
(Ba da mă, stai așa)
De la zeci, la sute
Cine pula mea s-ajute
Că dacă ceri ajutorul doar odată, mai rău sabia se ascute
Mi se face silă când văd târfele că vor să fie și cunoscute
Că pentru faimă sau un teanc, orice comandă astea pot să execute
Aah, Aah
Aah, Aah
Aah



Credits
Writer(s): Zaharia Andrei Marius, Nedelcu Robert Stefan, Alin Dincu
Lyrics powered by www.musixmatch.com

Link

Disclaimer: i testi sono forniti da Musixmatch.
Per richieste di variazioni o rimozioni è possibile contattare direttamente Musixmatch nel caso tu sia un artista o un publisher.

Elenco artisti

© 2026 Riproduzione riservata. Rockol.com S.r.l.
Policy uso immagini

Rockol

  • Utilizza solo immagini e fotografie rese disponibili a fini promozionali (“for press use”) da case discografiche, agenti di artisti e uffici stampa.
  • Usa le immagini per finalità di critica ed esercizio del diritto di cronaca, in modalità degradata conforme alle prescrizioni della legge sul diritto d'autore, utilizzate ad esclusivo corredo dei propri contenuti informativi.
  • Accetta solo fotografie non esclusive, destinate a utilizzo su testate e, in generale, quelle libere da diritti.
  • Pubblica immagini fotografiche dal vivo concesse in utilizzo da fotografi dei quali viene riportato il copyright.
  • È disponibile a corrispondere all'avente diritto un equo compenso in caso di pubblicazione di fotografie il cui autore sia, all'atto della pubblicazione, ignoto.

Segnalazioni

Vogliate segnalarci immediatamente la eventuali presenza di immagini non rientranti nelle fattispecie di cui sopra, per una nostra rapida valutazione e, ove confermato l’improprio utilizzo, per una immediata rimozione.